duminică, 9 septembrie 2018

AN NOU DE ŞCOALĂ CU SUCCES!

Ai carte, ai parte!



Învăţătoarea

de Nina Cassian




Țin minte-un timp ce nu l-a șters uitarea,
Când, lângă chipul mamei, mult iubit,
Îmi apărea alăturea alt chip,
Un chip frumos și blând: învățătoarea.
Eram copii, vreo douăzeci, în clasă,
Unii mai vrednici, alții mai poznași,
Dar toți tăceam când auzeam pe sală
Mult așteptații, cunoscuții pași.

Intra cum ar intra în casa ei
Și ne vorbea de câte sunt pe lume,
În limpezi vorbe, pline de temei,
Și pentru înțelesul nostru-anume.
Voi ști oricând, chiar anii de-ar mai trece,
De ochii ei, de părul ei bălai,
De mersul, de dulceața ei din grai,
De-nvățătura-i, niciodată rece.



------------------------------------------------------
Cursurile anului şcolar 2018-2019 încep luni, 10 septembrie și însumează 168 de zile lucrătoare (34 de săptămâni). Structura anului școlar cuprinde semestrul I (10 septembrie 2018 - 1 februarie 2019) şi semestrul al II-lea (11 februarie 2019 - 14 iunie 2019).
Vacanţele elevilor din toate ciclurile de învățământ sunt programate astfel: vacanţa de iarnă (22 decembrie 2018 - 13 ianuarie 2019), vacanţă intersemestrială (2 - 10 februarie 2019), vacanţa de primăvară (20 aprilie - 5 mai 2019) şi vacanţa de vară (15 iunie - 15 septembrie 2019). Suplimentar, clasele din învăţământul primar şi grupele din învăţământul preşcolar beneficiază de vacanţă în săptămâna 27 octombrie - 4 noiembrie 2018. Pentru clasele terminale din învăţământul liceal, anul şcolar se încheie în data de 31 mai 2019, iar pentru clasa a VIII-a, în data de 7 iunie 2019. https://www.edu.ro/ordinul-ministrului-educa%C8%9Biei-na%C8%9Bionale-nr-322019022017-privind-structura-anului-%C8%99colar-2018-2019

Niciun comentariu: