marți, 11 decembrie 2018

,,70 de ani cu încredere în drepturile noastre"


Școli medaliate la Simpozion

"Iarnă fiind, pe când soarele străpungea cu greu norii încărcaţi de omăt, iar crivăţul deschidea blajin ferestrele sătenilor, copiii se jucau în zăpada prospăt aşternută. Unii făceau oameni de zăpadă şi îngeraşi, alţii se dădeau cu săniuţa pe uliţa din spatele casei... Dar la două ore de mers prin pădure, de la sătucul puţin populat, se afla o casă neîngrijită, cel mai probabil părăsită. Cel puţin, asta am crezut până să batem la uşă. Eu şi prietena mea am rămas surprinşi să vedem că cineva locuieşte totuşi acolo, datorită faptului că uşa ne-a fost deschisă în cele din urmă.

O bătrânică amabilă, ne-a poftit în casă, sub pretextul că  afară e foarte frig şi e posibil să răcim. Fără a sta pe gânduri, am intrat şi ne-a poftit la o ceaşcă de ceai ca să ne mai încălzim. Sorbind din ceaşca cu ceai fierbinte, la focul sobei, privind pe fereastră cum fulgii de nea se aşterneau uşor, formând parcă un covor alb, ne aminteam de dulcea noastră copilărie, cea pe care timpul nu ne-o mai dă înapoi, dar rămâne veşnic în amintirile noastre..."(fragment) 
 Autor: Ştefănescu Remus Gabriel-
 Liceul Simion Stolnicu din Comarnic
























Toate fiinţele umane se nasc libere şi egale în demnitate şi drepturi 
(Art. 1 Declaraţia Universală a Drepturilor Omului)
Lucru, sărbătoare, bucurie

Ne-am întâlnit toţi la Biblioteca "Nicolae Iorga": organizatori, invitaţi, şcolari adolescenţi, profesori. Mai întâi, am dat bineţe gazdei noastre, directorului prestigioasei instituţii, fabulos lăcaş de cultură – Dna. Mihaela Radu, care ne-a primit cu ospitalitate şi solicitudine deosebite. Împreună cu reprezentanţii partenerilor IRDO – dl. Adrian Bulgaru - director şi dna. Olivia Florescu - cercetător ştiinţific, am deschis activitatea simpozionului dedicat Zilei Internaţionale a Drepturilor Omului. Participanţii aşteptau momentul anunţat din timp.


Activitatea se anunţa de bun augur şi aşa a fost. După cuvântul de deschidere al fundaţiei Adolescenţa, rostit de Dna. prof. Aura Creiţaru – preşedintele organizațíei, au urmat reprezentanţii Institutului Român pentru Drepturile Omului, reprezentantul Asociației Române de Drept Umanitar - ARDU-PH, col (r) Dumitru Codiţă - preşedintele filialei. Dintre invitaţi, menţionăm de asemenea pe doamna Ivonne-Marlen Scărlătescu, care a susţinut expunerea "Rezistenţa în puşcărie prin poezie", lucrare din care vă vom prezenta separat pasaje semnificative despre suferinţa femeii Baha'i în universul concentraţionar, acuzată fiind de erezie, încălcându-i-se grav drepturile inerente ale demnităţii şi libertăţii fiinţei umane.
















Remarcabile au fost prezentările media ale adolescenților, îndrumaţi fiind de profesorii lor coordonatori. Menţionăm pe cei mai destoinici şi talentaţi: prof. Melania Vasile – Centrul Judeșean de Resurse Educative CJRAE şi elevul său Găgean George Vlad cls. aXI-a U; prof. Eugenia Nicoleta  Toader şi eleva  Schiopu Diana Georgiana cls. a XI-a U; prof. Elena Peticilă - directot şi elevul Ştefănescu Remus - Gabriel cls. a X-a MI; prof. Maria Birlică şi Flavia Catea, cu elevii: Muşea Teodora, Spurcaciu Mihaela; prof.Mariana Simpetrean şi eleva Piciorea Theodora - Andreea cls. a -X-a MI - Liceul "Simion Stolnicu" din Comarnic; prof. Brînduşa Vasile şi elevii Sara Mureşanu, Ana Maria Manea, Bogdan Vizireanu, de la Colegiul Economic "Virgil Madgearu" din Ploieşti.








Ii felicităm pentru strădania lor pe toţi cei care au pledat pentru a convinge publicul de conceptele în care cred: că statele membre ONU mai au mult de lucrat pentru respectarea deplină a drepturilor omului, chiar dacă s-au făcut progrese importante în aceşti 70 de ani care au trecut de la adoptarea Declației Universale a Drepturilor Omului.

Adresăm felicitări elevei Maria-Magdalena Stan, autor a unor poeme dedicate părinţílor şi pământului românesccoordonator fiind dna. prof. Rodica Bucur, cât şi voluntarilor coordonaţi de acelaşi respectabil profesor; de asemenea dnei. prof. Camelia Stoica pentru coordonarea grupulului din public, de la CEVM Ploieşti, al cărui director este distinsa dna. prof. Simona Lupu. 

Mulţumim tuturor pentru contribuţia deosebită la îmbogățirea programului, pentru implicare în problematica actuală a armonizării relaţiilor umane în comunitatea noastră.

Ca urmare, tuturor participanţilor am considerat, dimpreună cu partenerul nostru IRDO, că li s-a cuvenit oferirea de recompense morale, de diplome din partea organizatorilor, pentru participare şi atitudinea fermă şi activă în promovarea şi respectarea drepturilor oricăruia, în acord total cu tema de lucru a Zilei. 

Contribuţia şi aportul celor menţionaţi au generat conţinutul instructiv şi formativ al celui de al VIII-lea simpozion de celebrare a Zilei Internaţionale a Drepturilo Omului, dedicat aniversării a 70 de ani de la DUDO, alăturându-ne astfel manifestărilor organizaţiilor din întreaga lume, fapt cu care ne mândrim cu toţii și avem sentimentul datoriei civice împlinite.













Cu acest prilej, organizaţia noastră a oferit Diplome de excelenţă partenerilor şi colaboratorilor, instituţiilor ce au continuat şi anul acesta alături de noi să misiunea de educaţie nonformală pentru drepturile omului: Institutului Român pentru Drepturile Omului, dlui. director Adrian Bulgaruşi dnei. Olivia Florescu; Bibliotecii Judeţene "Nicolae Iorga", dnei. director Mihaela Radu, Asociaţiei de Drept Umanitar - filiala PH, dlui. Dumitru Codiţă, Casei Corpului Didactic Prahova, dnei. director Mariana Cazacu, Colegiului "V. Madgearu" Ploieşti, dnei. Prof. Brînduşa Vasile - responsabil cu activitatea educativă, Liceului "Simion Stolnicu" Comarnic - dnei. director prof. Elena Peticilă, dnei Ivonne-Marlen Scărlătescu, manager de proiecte, comunitatea Baha'i. 

Trofeele şi medaliile pentru activitatea din anul acesta s-au cuvenit cu prisosință a fi oferite celor mai motivate şi fidele şcoli-partener: C. E.  " V. Madgearu", Ploieşti şi Lic. "S. Stolnicu", Comarnic.

Felicitari tuturor!





A fost o zi foarte frumoasă; astăzi, pe feţele tuturor a rămas expresia bucuriei, sărbătorii, respectului pentru valorile umane, cât şi a efortului pentru documentare şi pregătirea riguroasă activităţii.

Mulțumim pentru fotografii dnei. Iulia Steriades - Biblioteca Judeţeană şi dlui prof. Adrian Creiţaru - fundaţia Adolescenţa, care au imortalizat, ca de obicei la asemenea ocazii, cele mai semnificative momente!

A consemnat,
prof. Aurica Creițaru

sâmbătă, 10 noiembrie 2018

FORMULAR DE PARTICIPARE

Fundatia „Adolescenta” - Institutul Roman pentru Drepturile Omului - Biblioteca Judeţeană „Nicolae Iorga” - Inspectoratul Scolar al Judetului - Casa Corpului Didactic Prahova - PRAHOVA
SIMPOZION
DREPTURILE SI LIBERTATILE FUNDAMENTALE ALE OMULUI, editia a VIII-a
11 Decembrie 2018
FORMULAR de participare
pentru cadre didactice şi bibliotecari
Numele şi Prenumele ........................................................................................
Instituţia ...........................................................................................................
Telefon si adresa mail .......................................................................................
Tema propusă ....................................................................................................
Secţiunea si forma de prezentare a temei --------------------------------------------------.......
............................................................................................................................
Observatii
Propuneri
ELEVI participanti (optional) - Nume si prenume, clasa, mentor-coordonator
1. .......................................................................................................................
2. .........................................................................................................................
Semnatura,

70 de ani pentru Drepturile omului

SIMPOZION (VIII)

Fundaţia ADOLESCENŢA şi 
Institutul Român pentru Drepturile Omului (IRDO)
te invită sa fii o voce de Ziua Drepturilor Omului

7 decenii în spiritul Declaraţiei Universale 
a Drepturilor Omului

Declarația Universală a Drepturilor Omului deține Recordul mondial al Guinness-ului, fiind cel mai tradus document. Cu toate acestea, prea mulți oameni încă nu cunosc drepturile lor fundamentale ca ființe umane. Drepturile omului sunt drepturile tuturor. Cunoaște-ți drepturile tale și ajută la răspândirea cuvântului!

Declarația Universală a Drepturilor Omului a recunoscut că Statul nu este creatorul drepturilor omului și, deci, nu le poate suprima. Aceste drepturi sunt inalienabile și se bazează pe demnitatea inerentă a fiecărui membru al familiei umane.

Vreţi să fiţi părtaşi la promovarea şi celebrarea celor 7 decenii de acţiune în spiritul Declarațíei Drepturilor Universale ale Omului alături de ADOLESCENŢA? E foarte simplu!


ÎNSCRIE-TE ÎN ECHIPA pentru SIMPOZION, editia a VIII-a! 


Cand? 11 decembrie 2018, incepand cu ora 13.00
Unde? Biblioteca Judeteana N. Iorga, Prahova

marți, 6 noiembrie 2018

Şcoli-Ambasador

Colegiul Economic "Virgil Madgearu" Ploieşti
de prof. dr. Camelia STOICA; prof. Aurelia BANU




Din anul 2016, Colegiul Economic “Virgil Madgearu”, Municipiul   Ploieşti, face  parte dintre primele 25 de instituţii de învăţământ din România incluse în programul educativ “Şcoli – ambasador ale Parlamentului European”, proiect pilot lansat de Biroul de Informare al Parlamentului European în România. Scopurile proiectului vizează popularizarea datelor despre Uniunea Europeană (istoric, instituții, simboluri), despre rolul acesteia în viața europenilor și în mod deosebit, despre importanța Parlamentului European, în calitatea sa de reprezentant al cetățenilor europeni.
În primul an de proiect, 2016-2017, am avut statutul de candidați la titlul de ambasadori ai Parlamentului European, iar prin desfășurarea unor activități interesante și atractive-  “Mâna prieteniei”, “ În ce țară ai alege să călătorești?”, “România- UE-interdependențe geografice, sociale, economice”, “Sărbătorim Ziua Europei”, „Iubesc mișcarea!”, care au presupus efortul comun al viitorilor ambasadori,  s-a finalizat cu decernarea plachetei cu titlul de “Şcoală ambasador a Parlamentului European”.
Aceste activități au avut loc atât în cadrul școlii, în zile obișnuite, cât și cu ocaziile oferite de diferite evenimente: Ziua Internațională a Educației, Ziua Mondială a Alimentației Sănătoase, Ziua Internațională a Mării Negre, Ziua Internațională a Drepturilor Omului, Ziua Internațională a Apei, Ziua Mondială a Pământului și mai ales 9 mai, Ziua Uniunii Europene.

După obținerea statutului de Școală Ambasador a Paramentului European pentru Colegiul Economic „Virgil Madgearu”, au urmat noi activități, în anul școlar 2017-2018, prin care ambasadorii au diseminat în rândul colegilor și ale participanților valorile Uniunii Europene, beneficiile faptului că suntem parteneri cu drepturi, dar și responsabilități, astfel încât tinerii să fie conștienți de rolul lor în cadrul acestei organizații.
Pentru acest an școlar ambasadorii au altă provocare provenită din dobândirea de către România, începând cu 1 ianuarie 2019, a președinției Consiliului Uniunii Europene, cea mai înaltă funcție deținută de România de când este membră a Uniunii, fiind necesară popularizarea însemnătății acestei misiuni pentru români. În acest sens,  ambasadorii juniori ai clasei a X-aS7  Stanciu Daria, Dumitru Cătălina și Manolache Robert, insoțiți de seniorii prof.Aurelia Banu și prof. dr. Camelia Stoica au fost  prezenți la ultima etapă a „Consultărilor cetățenești pentru viitorul Uniunii Europene”, organizate de Ministerul Afacerilor Externe la București. 
În proiect sunt implicaţi 15 elevi - ambasadori juniori, si seniori  prof. Monica Palade,   prof.Aurelia Banu, prof.dr. Camelia Stoica, prof. Mihaela Mic şi prof. Iulia Suditu, coordonator fiind inspector prof. Vasilica Comişel.



Fotografii: Colegiul Economic Virgil Madgearu

Înscrie-te în echipa
ADOLESCENTA

adresa mail: adolescenta08@yahoo.com
https://www.facebook.com/adolescenta08/