luni, 27 ianuarie 2020

Ziua Internaţională de Comemorare a Victimelor Holocaustului


MĂRTURII
ale unui fost deţinut din lagărul de concentrare Bergen-Belsen
- comemorare-
💥🌞🌹27 ianuarie
Adunarea Generală a Naţiunilor Unite, într-o şedinţă specială, adoptă ca zi universală de Comemorare a victimelor Holocaustului în fiecare an - la marcarea a 60 de ani de la sfârşitul Holocaustului - ziua de 27 ianuarie.
Astăzi, în amfiteatrul Colegiului Naţional Mihai Viteazul din Ploieşti, am onorat memoria victimelor ororilor Holocaustului, având ca public interesat elevi din clasele a XI-a S si a XII-a (mate-info).
Au răspuns invitaţiei noastre: dna Adela Herdan - preşedintă a Comunităţii Evreilor din Ploieşti, dl Toma Kassovitz, supravieţuitor al Holocaustului şi dna Ana Tuţuianu, profesor de istorie.
Un material informativ despre importanţa Zilei de 27 Ianuarie a fost prezentat din partea Institutului Român pentru Drepturile Omului de dna Olivia Florescu, IRDO.
Organizatori:
Colegiul Naţional Mihai Viteazul - dna prof. Maria Ungureanu,  preşedinte coordonator al Consiliului elevilor CNVM, IRDO,  director dl Adrian Bulgaru, Fundaţia Adolescenta: dna prof. Aura Creiţaru, preşedinte (moderator), dl prof. Adrian Creiţaru (fotografii)


Toma Kassovitz

Adela Herdan, Toma Kassovitz, Ana Ţuţuianu

Aura Creiţaru

Olivia Florescu

Intr-un ambient deosebit de primitor, conferit de gazdele noastre din CNVM, am fost întâmpinaţi de tinerii şcolari împreună cu profesorul coordonator -dna Maria Ungureanu, reprezentantul şcolii. După anunţarea deschiderii activităţii şi ceremonia prezentărilor, am preluat moderarea intâlnirii. Mi-am dat seama de la bun început că adolescenţii prezenţi aici nu au doar feţe tinere şi zâmbitoare, ci sunt vădit interesaţi de o pagină de istorie pe viu. 

Dl Kassovitz Toma, la cei 86 de ani ai săi, povestind un vis urât parcă, amintiri din acele vremuri dramatice trăite împreună cu familia prigonită şi deportată. De ce toată suferinţa? Aberant: doar fiindcă erau evrei. Resimţim cu toţii emoţia firească a momentului. Dna Adela Herdan ne prezintă, în acelaşi context cutremurător al ororilor perioadei celui de al II-lea Război Mondial, evenimente petrecute aici, la Ploieşti. 
Nici urmă de ură în aceste discursuri, nici încrâncenare sau încruntare! Doar iertare, resemnare şi toleranţă! Aceste convingeri sunt confirmate şi prin cuvântul dnei Ana Tuţuianu. Doar firul relatărilor ne reaminteşte că suntem în realitatea secolului XXI-lea, că dorim cu toţii şi exprimăm pe rând acelaşi regret: aceste atrocităţi nu trebuie să se mai repete, nici asemenea acte şi politici extremiste! Nu trebuie să mai fie curmate vieţi ale oamenilor fără vină, prin acte dictate de minţi scelerate! Să nu uităm că victimele Holocaustului au însemnat oameni siluiţi, forţaţi să fie transportaţi în lagăre în condiţii inumane, lăsaţi să moară de foame şi obligaţi la muncă silnică până la epuizare sau gazaţi...😢😢😢
Aplauzele tinerilor sub impresia caldă şi pătrunzătoare a vorbitorilor marcaţi de moment au încălzit întreaga asistenţă şi au adus o lumină nouă parcă, aceea a speranţei unei lumi mai bune şi mai drepte.

Azi, ne-a făcut o impresie deosebită noua noastră cunoştinţă: elevul Bala Alexandru, olimpic pasionat de istoria Holocaustului, el însuşi purtător de adevăruri impărtăşite cu familia lui trăitoare a ororilor. Îl felicităm cu această ocazie, pentru atitudine, pentru conştiinciozitatea abordării unei teme delicate şi zdrobitor de impresionante, o mare greutate apăsând pe sufletul lui de copil matur deja şi foarte destoinic!
Omagiu victimelor şi urmaşilor acestora!




Aplauze binecuvenite la finele discursului dlui Toma Kassovitz




Aura Creiţaru






A consemnat,
Aura Creiţaru

-------------------------------------------------
Entitate nonprofit: Fundatia “Adolescenta” Cod de inregistrare fiscala: 9519738 Cont IBAN: Ro82 BTRL 0100 1205 5644 24xx Banca Transilvania
Tel. *40723264699

sâmbătă, 25 ianuarie 2020

ADOLESCENTA va multumeste!


Buna ziua stimati colaboratori si prieteni dragi!

Suntem in anul de gratie 2020, 
iar noi aniversam impreuna cu Dumneavoastra 
10 ani in slujba Drepturilor omului
a Drepturilor tinerilor si copiilor - din totalul 
de peste 20 ani de activitate in sectorul civil ONG.

Va multumim pentru ca ne-ati fost alaturi,
pentru Implicarea depsebita, fara de care copiii nu ar fi avut 
o revista "Jurnal Adolescenta", nu ar fi primit premii si trofee, 
recompense morale si materiale, in acesti ani!

Va multumim pentru ca ati stiut si simtit cum sa oferiti bucurie COPIILOR!
Va dorim un An Bun 2020 si va invitam sa continuam impreuna! EmojiEmoji



Formularul 230 va sta la dispozitie in atachement, cat si pe adresa noastra:

Se completeaza formularul cu majuscule cap I. 
Date de identificare si se semneaza la Contribuabil

Pasul final: 
Trimiteti in plic la adresa: 
Fundatia Adolescenta 
CREITARU AURICA, str. Ctin Brezeanu 4, Bl 22, Ap 10
CP 100371 Ploiesti

sau direct la ANAF

Varianta 2. 
Depuneti direct la ANAF 
sau prin scrisoare recomandata la unitatea de care apartineti cu domiciliul/firma



Termen de depunere: 15 Martie 2020.

Mai multe informatii gasiti pe site-ul ANAF:

 https://www.anaf.ro/anaf/internet/DGAMC/asistenta_contribuabili/formulare/#230n



Entitate nonprofit: Fundatia “Adolescenta”
Cod de inregistrare fiscala: 9519738
Cont IBAN: Ro82 BTRL 0100 1205 5644 24xx

Banca Transilvania