duminică, 9 septembrie 2018

AN NOU DE ŞCOALĂ CU SUCCES!

Ai carte, ai parte!



Învăţătoarea

de Nina Cassian




Țin minte-un timp ce nu l-a șters uitarea,
Când, lângă chipul mamei, mult iubit,
Îmi apărea alăturea alt chip,
Un chip frumos și blând: învățătoarea.
Eram copii, vreo douăzeci, în clasă,
Unii mai vrednici, alții mai poznași,
Dar toți tăceam când auzeam pe sală
Mult așteptații, cunoscuții pași.

vineri, 8 iunie 2018

“Să combatem poluarea cu plastice“

Ziua Mondială a Mediului"Planeta are nevoie de un mediu sănătos"


 Ziua Mondială a Mediului este sărbătorită anual pe 5 iunie. Această zi a fost instituită în 1972 la prima Conferinţă Mondială a Naţiunilor Unite consacrată problemelor protecţiei mediului. Conferinţa s-a desfăşurat sub deviza “O singură planetă” şi a reunit un număr mare de participanţi din 113 naţiuni reprezentate prin foruri politice, ştiinţifice, tehnice, culturale, guvernamentale şi neguvernamentale.Dintre realizările acestei conferinţe se numără înfiinţarea unui mecanism internaţional de coordonare şi supraveghere pentru mediu al ONU - Programul Naţiunilor Unite pentru Mediu - (UNEP), cu sediul la Nairobi.Conform Declaraţiei de la Stockholm adoptată la Conferinţa de la Stockholm privind Mediul Uman "omul are dreptul fundamental la libertate, egalitate şi condiţii corespunzătoare de viaţă într-un mediu de o calitate ce permite o viaţă demnă şi bunăstare şi poartă  responsabilitatea de a proteja şi îmbunătăţi mediul pentru generaţiile prezente şi viitoare".
Sloganul  stabilit de Organizaţia Naţiunilor Unite sub care se celebrează Ziua Mondială a Mediului în 2018 este “Să combatem poluarea cu plastice“, având ca obiectiv conştientizarea opiniei publice asupra faptului că poluarea cu plastice este una dintre cele mai mari provocări de mediu ale zilelor noastre, statisticile arată că în anul 2050 vor exista mai multe materiale de plastic în oceane decât peşti.


vineri, 1 iunie 2018

1 IUNIE- Ziua Copilului


LA MULTI ANI COPIILOR NOSTRI!


Ziua copilului (numită și Ziua internațională a copilului) este în multe țări o sărbătoare pentru copii, care se sărbătorește la date diferite. În România, ziua se sărbătorește în fiecare an pe data de 1 iunie
Ziua copilului a fost menționată prima dată la Geneva la Conferința Mondială pentru Protejarea și Bunăstarea Copiilor în august 1925, la care 54 de reprezentanți din diferite țări, au adoptat Declarația pentru Protecția Copilului. După această conferință, multe guverne au introdus „Ziua copilului”. În Turcia Ziua copilului a fost sărbătorită pentru prima dată în data de 23 aprilie 1920.
În anul 1954 Fondul Internațional pentru Urgențe ale Copiilor al Națiunilor Unite (UNICEF) a emis o recomandare care prevedea faptul ca fiecare Stat să dispună de o zi la așa-numita „Ziua copilului” (engleză Universal Children's Day).
În România Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului (ANPDC) s-a constituit la 1 ianuarie 2005. Sursa: Wikipedia
Foto: Adolescenta

marți, 22 mai 2018

BEST PRACTICES – Examples of Successful and Creative Action


UNITED

Nice Events and actions with a big impact you can also organise easily ! For the 2018 campaign, UNITED has chosen five Suggested Activities: Movie Night/Screening, Human Library, Diversity Party, Antiracist Picnic and a Walkathon. Click here to find how- to guides and best practice information for these activitiesweek against racism - best practices
"Together for a better world"
organized by Adolescenta Foundation and the Romanian Institute for Human Rights

On 20th, 22nd, 23rd and 26th of March the Adolescenta Foundation together with the Romanian Institute for Human Rights have organized a series of dialogues with students on the topic of antidiscrimination in several schools in Ploiesti, Romania. An educational Campaign to say no to racial discrimination and to encourage students to embrace tolerance and promote  equality.
The campaign started by launching an appeal to join the Caravan to schools in Prahova county by e-mail, through the website and Facebook page of “Adolescenţa” Foundation.

duminică, 20 mai 2018

O prezentare a familiei

de Bogdan Vizireanuclasa a IX-a, Colegiul Economic "Virgil Madgearu" Ploiești

- Lucrare susținută în cadrul întâlnirii Fundației "Adolescența"
 cu lideri ai elevilor, de Ziua Internațională a Familiilor -





Felicitări, Bogdan, ai realizat o prezentare de nota 10 (zece)!!!

miercuri, 16 mai 2018

Sărbătorind Ziua Familiei

Familiile: furnizori de educație și drepturi ale omului


Amfiteatrul Colegiului "Virgil Madgearu" este primitor pentru noi toți și de data aceasta: elevi ai claselor a IX/a și a X/a, profesori, reprezentanțí ai unor instituțíi de notorietate: Institutul Român pentru Drepturile Omului, ai ONG: Fundația "Aolescența". Captatio benevolentiae este realizat cu profesionalism de d/na Loredana Mocescu - trainer & coach, care a susținut o bună parte a programului, iar prezentarea media despre importanța familiei în educația copilului și a învățării primelor comportamente în spiritul drepturilor omului i-a aparținut d-nei Olivia Florescu (IRDO).
Sinopsisul impecabil al întregii activități a fost realizat de gazde, reprezentate de dna prof. Brîndușa Vasile.
Cel mai incitant punct din program a fost prezentarea videoScribd a elevului Bogdan Vizireanu, pe care îl felicităm pentru inițiativă și reușita momentului prezentat!
Fundația "Adolescența" și IRDO au inițiat, organizat și coordonat întreaga acțiune din școlile ploieștene. Mulțumim d-nei prof. Rodica Bucur pentru prestația de voluntariat.
Foto: Fundația  "Adolescența ", prof. Adrian Creițaru
Cronicar: prof. Aura Creițaru

Prof. Brîndușa Vasile








Adăugați o legendă

Olivia Florescu


Loredana Mocescu, trainer



email: adolescența08@yahoo.com
web: https://adolescenta007.blogspot.com
Facebook: https://www.facebook.com/adolescenta08
/