



În aceste zile, marcăm nașterea poetului nostru MIHAI EMINESCU și omagiem poetul nepereche.
Gândul mă poartă spre sensul vocabulei CUTURĂ, care, cu certitudine naște verbul A CULTIVA, adică:
a sădi, a crește, a îngriji până la fructificare a conștiinței, până la obținerea valorilor materiale și spirituale. Acestea vor propulsa creșterea materială și spirituală a societății.
În urmă cu mai bine de 100 de ani, pe la 1840, în revista Dacia literară, Mihail Kogălniceanu, redactor șef, atenționa asupra nevoii naționale de creație autohtonă, prin parafraza: Imitația nu are valoare, ea distruge duhul națiunii.
Conștientizarea nevoii de ridicare a culturii naționale ca politică de stat, în sensul finanțării și a creșterii calității vieții culturale, a nevoii de consum cultural, intelectual, spiritual a omului din toate mediile și de toate vârstele - este o datorie morală și potențială a noastră, a tuturor. A face campanie culturală stă la îndemâna fiecărui român.
Dacă vrem respect ca națiune, avem nevoie de oameni cultivați competenți și valoroși peste tot - la oraș și la sat, de carte, de școală și învățătură, de știință, de VALORI.
Mihai Eminescu a făcut-o cu prisosință
LA MULȚI ANI NEMURITORI, IUBITE POET!

(Fotografie din arhiva personală, Iași 2018)
Aura Creițaru
La steaua
La steaua care-a răsărit
E-o cale-atât de lungă,
Că mii de ani i-au trebuit
Luminii să ne-ajungă.
Poate de mult s-a stins în drum
În depărtări albastre,
Iar raza ei abia acum
Luci vederii noastre,
Icoana stelei ce-a murit
Încet pe cer se suie:
Era pe când nu s-a zărit,
Azi o vedem, şi nu e.
Tot astfel când al nostru dor
Pieri în noapte-adâncă,
Lumina stinsului amor
Ne urmăreşte încă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu