joi, 22 martie 2018

Caravan – Together for a better world - ziua a 2-a

Nu discriminării!
Da Toleranţei şi Diversităţii!

Astăzi ne-am întâlnit la Şcoala Gimnazială "Sfânta Vineri" din Ploieşti cu clasele a Va şi a VIIIa în cadrul Caravanei dedicate combaterii discriminării şi rasismului, acompaniaţi de profesorii diriginţi: Monica Ionescu şi Pansica Moraru. Primirea ospitalieră ne-a fost oferită de directorul şcolii, Prof. Tina Elena Puiu.
Captatio benevolentiae:


 Am început cu noţiuni de bază despre drepturi şi libertăţi vs. îndatoriri, despre Avocatul poporului şi Constituţie, legi constituţionale, Drepturile omului, Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, Convenţia Europeană a drepturilor copilului, Piramida Maslow, importanţa unicităţii într-o diversitate necesară şi mereu insuficientă pe Terra. (prof. Aura Creiţaru)
Dna. Olivia Florescu a arbitrat un exerciţiu interactiv cu elevii, aşa cum întreaga activitate a implicat copiii în găsirea răspunsurilor corecte, ghidaţi de o expunere pps.
Copiii au fost de acord că educaţia este necesară dar uneori este greu să facă faţă cerinţelor şcolii, iar cadrele didactice au strecurat remarca cum că ei, elevii ar avea mai multe drepturi decât adulţii.






























Întâlnirea s-a încheiat într-o atmosferă caldă, familială, am acordat diplome profesorilor şi şcolii, promiţându-le o noua revedere pentru a continua ideile abia accesate astăzi în timp de o oră.

Cronicar: prof. Aura CREIŢARU
Fotografii: prof. Adrian CREIŢARU

miercuri, 21 martie 2018

"Diversity - never enough"

Marţi 20 martie, caravana dialogurilor noastre dedicate programului de acţiuni antidiscriminare-toleranţă-unitate "Diversity - never enough" a poposit la Colegiul Economic "Virgil Madgearu din Ploieşti. Tinerii şcolari de clasa a IX-a S4, S5, S6, sub coordonarea prof. Brânduşa Vasile şi împreună cu prof. Rodica Bucur, ne-au întâmpinat cu priviri inocente, dar curioase.
Unitate şcolară de prestigiu,  manageriată de prof. Simona Lupu - director, ne-a oferit un ambient primitor, de strajă fiind încă de la intrare vitrinele pline de trofee ce atestă seriozitatea educaţiei şi instruirii de profil.
După o scurtă prezentare introductivă, au urmat intervenţiile celor implicaţi în activitate.
Materialul documentar, prezentat ca bază de informaţie şi dialog de către dna. Olivia Florescu - cercetător ştiinţific la IRDO, s-a bucurat de o atenţie pe măsură, elevii receptând cu interes nedisimulat concepte noi, date şi evenimente în domeniul drepturilor omului şi ale contribuţiei altor organizaţii internaţionale la promovarea şi respectarea drepturilor fundamentale, în acest al 70-lea an de la proclamarea Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului.






Copiii au avut opinii personale, au contribuit cu citate ale unor personalităţi de prestigiu: Nelsson Mandela, Confucius, Emmanuel Kant, Eminescu, câţiva susţinându-şi cu brio propriile creaţii. Tudoricu Bogdan ne-a spus:
Încă din adolescenţă
Copiii fac diferenţa 
Cum că tu eşti altă rasă,
Stai sau nu cuminte-n clasă.
Deja grija ta apare
Că eşti altfel de culoare
Şi că pantofiorii tăi
Sunt mai vechi decât ai săi.
Însă tu în sinea ta
Le ignori discuţia;
toţi suntem fraţi şi surori,
Ne-asemănăm între noi!

Pe intregul parcurs al întâlnirii nu a lipsit emoţia, tema în sine fiind una sensibilă, ca şi prezenţa noastră inedită în afara rutinei curriculei, care i-au luat puţin prin surprindere pe bobocii de a IX-a; de altfel foarte implicaţi spiritual la programul nostru interactiv cu ei, dat fiind nivelul vârstei lor de 15-16 ani. Diplomele oferite de Institutul Român pentru Drepturile Omului şi Fundaţia Adolescenţa au recompensat lecţia bine asimilată de tinerii elevi participanţi.
Fotografiile din timpul activităţii completează în mod fericit atmosfera.
Alte detalii veţi putea afla în revista noastră "Jurnal Adolescenţa", număr nou, ce va apărea în curând.






























Următoarea întâlnire, în cadrul Week against racism, va fi mâine la Şcoala "Sfânta Vineri" din Ploieşti.

Caravan – Together for a better world


Cronicar: prof. Aura Creiţaru
Fotografii: prof. Adrian Creiţaru

marți, 6 martie 2018

EVENIMENT 21 march


International Day for the Elimination of Racial Discrimination

Caravana "Diversity - Never enough!"  
va ajunge in zilele 21-22-23 Martie in scolile: 
Sc. Gimnaziala "Sf. Vineri", Sc. Gimnaziala "Sf. Vasile", Colegiul Economic "Virgil Madgearu", Colegiul "Spiru Haret" din Ploiesti. 

- Unitate de actiune culturala si combaterea discriminarii -

Initiativa locala: Adolescenta & IRDO

  • Veniti alaturi de noi pentru un viitor mai bun copiilor si tinerilor!

miercuri, 7 februarie 2018

21 march - International Day for the Elimination of Racial Discrimination

Ne aflăm în al 70-lea an de la proclamarea Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului, astfel încât putem spune că acest an 2018 este şi trebuie să fie cu prioritate didicat manifestărilor omenirii Planetei, în favoarea respectării drepturilor universale ale fiinţei umane.
21 Mars 2018
ZIUA INTERNAŢIONALĂ  A ELIMINĂRII DISCRIMINĂRII
Tema 2018:
"Să promovăm toleranţa, unitatea și respectarea diversității în contextul eliminării discriminării rasiale"

Dreptul la egalitate şi nediscriminare sunt pilonii drepturilor omului. Articolul 1 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului afirmă că toate fiinţele umane se nasc libere şi egale în demnitate şi în drepturi.
Articolul 2 afirmă că fiecare se poate prevala de toate drepturile şi de toate libertăţile proclamate în prezenta Declaraţie, fără nicio deosebire.

Totuşi, rasismul, xenofobia şi intoleranţa continuă să ridice probleme în toate societăţile, iar practicile discriminatorii sunt răspândite în continuare.
În fiecare zi, fiecare dintre noi poate combate prejudecăţile rasiale şi comportamentele intolerante, astfel încât să triumfe drepturile omului. http://www.un.org/fr/events/racialdiscriminationday

17 - 25 mars 2018
WEEK AGAINST RASISM
„Diversity – Never enough!”

A milita pentru valori rezultate din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului cum sunt: Toleranţă, Unitate, Incluziune, respectul Diversităţii, înseamnă a lua atitudine atunci când acestea sunt incălcate ca drepturi ale fiinţei umane.
ü  Fundaţia Adolescenţa şi Institutul Român pentru Drepturile Omului vă propun o serie de întâlniri pe tema „Diversitatea nu este niciodată suficientă”. Aşadar, puteţi fi gazde cât şi iniţiatori de acţiuni, organizând dumneavoastră activităţi pentru tineri în perioada 17-25 martie.

ü  Dacă aţi ales să asistaţi la prezentarea susţinută de noi în şcoala dumneavoastră, vă rugăm să confirmaţi prin înscrierea pe email adolescenţa08@yahoo.com, propunând ora convenabilă grupului interesat, in una dintre zilele 21 și 22 martie.
            Durata prezentării va fi de 1 ora.
***
Exemple de activităţi pe care ați dori de asemenea să le organizaţi dvs în săptămâna menţionată, sugerate de http://www.unitedagainstracism.org/
-       Seară de film (veți găsi o listă de idei de filme pe site!)
-       Diversitate Party (veți găsi o listă de melodii pe site și un playlist United pe Spotify!)
-       Walkathon / Bikeathon / Marathon
-       Picnic antiracist
-       Biblioteca umană

Bineînţeles că sunt de bun augur şi alte tipuri de activităţi, după propria inspiraţie!

Linkuri utile:

BE CREATIVE, AND HAVE FUN!


Tel. contact pentru înscrierea în programul zilelor 21 si 22 martie:

0723 264699 Aura Creitaru, Fundatia Adolescenta

0729 951474 Olivia Florescu, IRDO