Simfonia tăcerii
eleva, Maria DINU
Neîncetat îți
aduc flori albe și înmiresmate,
Petrecem cel
mai mult timp duminica
Mă așez lângă
tine și îți cânt.
Mă las purtat
de pașnica și tandra suflare a vântului,
De foșnetul
frunzelor de stejar
Și de mica
stea ce sclipește deasupra noastră.
Susurul apei
ne înconjoară,
Nu e gălăgie,
ci simfonie.
Nu pot mistui ceea ce am primit,
Dragostea
față de tine mă nimicește,
Mă arde.
Luna-ți
seamănă-n turnură
Palidă și
strălucitoare,
Enigmatică și
rece.
Strâng din
dinți în speranța de a uita,
Urlu, disper
și înebunesc
Darul tău e
copleșitor.
Mângâierea ta
îmi alină chinul,
Palma ta
catifelată-mi dezmiardă amarul.
Chipul tău
angelic dispare la ivirea zorilor.
Alerg după
tine pentru a te prinde
Îți întorci
trupul și fluturi din mână
Rochia-ți
zboară în bătaia vântului
Te îneci în
valuri de jale.
M-ai zăvorât
într-un univers utopic.
Ești doar o
siluetă fantomatică,
Ființă a
neantului.
Îți simt
răsuflarea,
Dar nu te văd
Nu te mai pot
vedea
Nu mai dăinui
în inima mea,
Inimă lezată,
Inimă moartă.
Nu uita.
îndrumător, prof. Brîndușa VASILE
