Școli medaliate la Simpozion
"Iarnă fiind, pe când soarele străpungea cu greu norii încărcaţi de omăt, iar crivăţul deschidea blajin ferestrele sătenilor, copiii se jucau în zăpada prospăt aşternută. Unii făceau oameni de zăpadă şi îngeraşi, alţii se dădeau cu săniuţa pe uliţa din spatele casei... Dar la două ore de mers prin pădure, de la sătucul puţin populat, se afla o casă neîngrijită, cel mai probabil părăsită. Cel puţin, asta am crezut până să batem la uşă. Eu şi prietena mea am rămas surprinşi să vedem că cineva locuieşte totuşi acolo, datorită faptului că uşa ne-a fost deschisă în cele din urmă.
O bătrânică amabilă, ne-a poftit în casă, sub pretextul că afară e foarte frig şi e posibil să răcim. Fără a sta pe gânduri, am intrat şi ne-a poftit la o ceaşcă de ceai ca să ne mai încălzim. Sorbind din ceaşca cu ceai fierbinte, la focul sobei, privind pe fereastră cum fulgii de nea se aşterneau uşor, formând parcă un covor alb, ne aminteam de dulcea noastră copilărie, cea pe care timpul nu ne-o mai dă înapoi, dar rămâne veşnic în amintirile noastre..."(fragment)
Autor: Ştefănescu Remus Gabriel-
Liceul Simion Stolnicu din Comarnic
Toate fiinţele umane se nasc libere şi egale în demnitate şi drepturi
(Art. 1 Declaraţia Universală a Drepturilor Omului)
Lucru, sărbătoare, bucurie
Ne-am întâlnit toţi la Biblioteca
"Nicolae Iorga": organizatori, invitaţi, şcolari adolescenţi,
profesori. Mai întâi, am dat bineţe gazdei noastre, directorului prestigioasei
instituţii, fabulos lăcaş de cultură – Dna. Mihaela Radu, care ne-a primit cu ospitalitate şi solicitudine
deosebite. Împreună cu reprezentanţii partenerilor IRDO – dl. Adrian Bulgaru - director şi dna. Olivia Florescu - cercetător
ştiinţific, am deschis activitatea simpozionului dedicat Zilei Internaţionale a Drepturilor Omului. Participanţii
aşteptau momentul anunţat din timp.
Activitatea se anunţa de bun augur şi aşa a fost. După
cuvântul de deschidere al fundaţiei Adolescenţa,
rostit de Dna. prof. Aura Creiţaru – preşedintele organizațíei, au urmat reprezentanţii Institutului
Român pentru Drepturile Omului, reprezentantul Asociației Române de Drept Umanitar - ARDU-PH, col (r) Dumitru Codiţă - preşedintele
filialei. Dintre invitaţi, menţionăm de asemenea pe doamna Ivonne-Marlen
Scărlătescu, care a susţinut expunerea "Rezistenţa în puşcărie prin
poezie", lucrare din care vă vom prezenta separat pasaje semnificative despre
suferinţa femeii Baha'i în universul concentraţionar, acuzată fiind de erezie,
încălcându-i-se grav drepturile inerente ale demnităţii şi libertăţii fiinţei
umane.
Remarcabile au fost prezentările media ale adolescenților, îndrumaţi fiind de profesorii lor coordonatori. Menţionăm pe cei mai destoinici şi talentaţi: prof. Melania Vasile – Centrul Judeșean de Resurse Educative CJRAE şi elevul său Găgean George Vlad cls. aXI-a U; prof. Eugenia Nicoleta Toader şi eleva Schiopu Diana Georgiana cls. a XI-a U; prof. Elena Peticilă - directot şi elevul Ştefănescu Remus - Gabriel cls. a X-a MI; prof. Maria Birlică şi Flavia Catea, cu elevii: Muşea Teodora, Spurcaciu Mihaela; prof.Mariana Simpetrean şi eleva Piciorea Theodora - Andreea cls. a -X-a MI - Liceul "Simion Stolnicu" din Comarnic; prof. Brînduşa Vasile şi elevii Sara Mureşanu, Ana Maria Manea, Bogdan Vizireanu, de la Colegiul Economic "Virgil Madgearu" din Ploieşti.
Ii felicităm pentru strădania lor pe
toţi cei care au pledat pentru a convinge publicul de conceptele în care cred: că
statele membre ONU mai au mult de lucrat pentru respectarea deplină a
drepturilor omului, chiar dacă s-au făcut progrese importante în aceşti 70 de
ani care au trecut de la adoptarea Declației Universale a Drepturilor
Omului.
Adresăm felicitări elevei Maria-Magdalena
Stan, autor a unor poeme dedicate părinţílor şi pământului românesc, coordonator fiind dna. prof. Rodica Bucur, cât şi voluntarilor
coordonaţi de acelaşi respectabil profesor; de asemenea dnei. prof. Camelia
Stoica pentru coordonarea grupulului
din public, de la CEVM Ploieşti, al
cărui director este distinsa dna. prof. Simona
Lupu.
Mulţumim
tuturor pentru contribuţia deosebită la îmbogățirea programului, pentru
implicare în problematica actuală a armonizării relaţiilor umane în comunitatea
noastră.
Ca urmare, tuturor
participanţilor am considerat, dimpreună cu partenerul nostru IRDO, că li s-a
cuvenit oferirea de recompense morale, de diplome din partea organizatorilor, pentru
participare şi atitudinea fermă şi activă în promovarea şi respectarea
drepturilor oricăruia, în acord total cu tema de lucru a Zilei.
Contribuţia şi aportul celor menţionaţi au generat conţinutul instructiv şi formativ al celui de al VIII-lea simpozion de celebrare a Zilei Internaţionale a Drepturilo Omului, dedicat aniversării a 70 de ani de la DUDO, alăturându-ne astfel manifestărilor organizaţiilor din întreaga lume, fapt cu care ne mândrim cu toţii și avem sentimentul datoriei civice împlinite.
Contribuţia şi aportul celor menţionaţi au generat conţinutul instructiv şi formativ al celui de al VIII-lea simpozion de celebrare a Zilei Internaţionale a Drepturilo Omului, dedicat aniversării a 70 de ani de la DUDO, alăturându-ne astfel manifestărilor organizaţiilor din întreaga lume, fapt cu care ne mândrim cu toţii și avem sentimentul datoriei civice împlinite.
Cu acest prilej, organizaţia noastră a oferit Diplome de excelenţă partenerilor şi
colaboratorilor, instituţiilor ce au continuat şi anul acesta alături de noi să
misiunea de educaţie nonformală pentru drepturile omului: Institutului
Român pentru Drepturile Omului, dlui. director Adrian Bulgaruşi dnei. Olivia Florescu; Bibliotecii
Judeţene "Nicolae Iorga", dnei. director Mihaela Radu, Asociaţiei de
Drept Umanitar - filiala PH, dlui. Dumitru Codiţă, Casei Corpului Didactic
Prahova, dnei. director Mariana Cazacu, Colegiului "V. Madgearu"
Ploieşti, dnei. Prof. Brînduşa Vasile - responsabil cu activitatea educativă,
Liceului "Simion Stolnicu" Comarnic - dnei. director prof. Elena
Peticilă, dnei Ivonne-Marlen Scărlătescu, manager
de proiecte, comunitatea Baha'i.
Trofeele şi medaliile pentru activitatea din anul
acesta s-au cuvenit cu prisosință a fi oferite celor mai motivate şi fidele şcoli-partener:
C. E. " V. Madgearu", Ploieşti
şi Lic. "S. Stolnicu", Comarnic.
Felicitari tuturor!
A fost o zi foarte frumoasă; astăzi, pe feţele tuturor a rămas expresia bucuriei, sărbătorii, respectului pentru valorile umane, cât şi a efortului pentru documentare şi pregătirea riguroasă activităţii.
Mulțumim pentru fotografii dnei. Iulia Steriades - Biblioteca Judeţeană şi dlui prof. Adrian Creiţaru - fundaţia Adolescenţa, care au imortalizat, ca de obicei la asemenea ocazii, cele mai semnificative momente!
A consemnat,
prof. Aurica Creițaru
A consemnat,
prof. Aurica Creițaru